DEFICIENTE ALE TEHNOLOGIILOR DE INTRETINERE SI DE EXPLOATARE

“ Primum non nocere”

Comunitatea Europeana si Federaţia Internatională a Asociaţiilor Apicole-Apimondia continuă să lanseze semnale de alarmă. Creşterea albinelor este în pericol. Performanţele productive scăzute şi pierderea coloniilor de albine sunt datorate unor agresiuni cu etiologie polifactorială, în condiţii nefavorabile de mediu (încălzire globală, chimizare excesiva, monoculturi, secetă), pe fondul unor greşeli tehnologice făcute de apicultori (management defectos) dar şi din lipsa unor reglementări clare privind combaterea dăunătorilor din culturile agricole, transhumanţa si comerţul internaţional cu material biologic.

Se pierd coloniile de albine în toata lumea, nu numai la noi, în procente care ajung pană la 100%. Câte procente din aceste pierderi sunt din cauza tehnologiilor de crestere şi exploatare deficitare (lipsă de instruire), câte sunt datorate unor “cutume fanteziste” neverificate ştiinţific şi câte procente dintre acestea sunt datorate recomandărilor “de specialitate” neavizate şi incompetente.

Toate acestea trebuie să ne atragă atenţia că puncte critice în evolutia şi involuţia coloniei de albine sunt şi greselile tehnologice-tehnopatiile. Tehnopatiile sunt definite în dicţionar ca deficienţe ale tehnologiilor (totalitatea operaţiunilor, metodelor şi procedeelor) de întreţinere şi exploatare.

COLONIA DE ALBINE

Pentru a îngriji şi exploata albinele în concordanţă cu modul lor natural de dezvoltare, principala preocupare a apicultorului este menţinerea echilibrului biologic al coloniei de albine. Puterea biologica a coloniilor de albine este dată în primul rând de calitatea reginei (vârstă,  aspect fizic, stare fiziologică, prolificitate si modul de depunere a pontei), Intr-un stup coabitează zeci de mii de indivizi. Dacă regina e tânără şi prolifică menţine echilibru biologic, colonia se dezvoltă frumos şi avem şi productie, în caz contrar colonia devine un balast pentru stupina apicultorului.

Când o colonie de albine intră în involuţie, trebuie examinată atent şi stabilită cauza care a generat această stare. Existenţa familiilor orfane, slabe, depopulate, incapabile să se apere de agresiune, cu urdinişuri larg deschise, cu crăpături sau cu organizarea necorespunzătoare a cuibului constituie o predispoziţie sau un semn de boală.            

          Cauzele care duc la involuţie sunt fie o matcă necorespunzătoare (epuizată sau fecundată cu trântori neperformanți), fie faguri vechi, deformaţi sau atacaţi de molii, fie boli ale puietului  (loca, puiet văros, puiet pietrificat, etc.), fie un atac puternic de paraziţi (varooa, acarapis) sau dăunători (viespi, soareci, etc).

Coloniie bolnave pot constitui într-o stupina sau într-un areal,  surse potenţiale de infecţie. Dealungul timpului apicultori cu experienţă s-au adresat  catre toti deţinătorii de stupi bolnavi (infectaţi ori murdari): “Curăţaţi sau distrugeţi pentru todeauna acesti stupi întrucât sunt o sursă de pericol pentru albinele sănătoase şi pot contamina toti stupii aflati în apropiere.” O colonie de albine în involuţie (slabă, bolnavă) are un aspect deplorabil, depopulată, puiet neuniform, pete de diaree, pânze şi larve de găselniţă, atac de furnici, detritus  şi albine moarte pe fundul stupului, iar ultimile rezerve de miere, sunt jefuite, de regulă de albinele din cei mai puternici stupi.

            Cuibul coloniei de albine oferă condiţii optime de supravieţuire în stup a numeroşi agenţi infecţiosi şi parazitari. Ramele rămase în stup de la un an la altul, pe lângă larve şi ouă de Galeria, Braula, Acroea  conţin în miere şi în păstură zeci de spori de locă americană şi de nosemă pe gramul de produs. Ramele negre păstrează între cămăsile rămase după eclozionarea larvelor de la albine, spori si hife de miceţi. In cazul ascosferozei larvele mumifiate si-au dovedit puterea de germinare chiar şi după 15 ani.

Incercând să păstrăm aceste colonii, sau ramele negre şi rezervele neconsumate pe timpul ierni, nu facem decat să ne distrugem propria stupina şi să contaminăm si celelante stupine din jur. Dacă nu îndepărtăm sursele de infecţie,  reapariţia unei infecţii într-un efectiv contaminat anterior este constantă, iar boala se menţine endemic în areal.

PURITATEA GENETICA

            Eficienţa economică a unei stupine depinde mai puţin de pontenţialul genetic al abinei cât de mediu (climă, resurse melifere,tehnologii apicole) . Nu am putut domestici albina. Rasele de albine  sunt rase naturale, geografice, adaptate şi productive în zona în care s-au format. Genomul albinei s-a adaptat ancestral la o diversitate botanică-daca nu avem rezultate acum, trebuie să analizăm influenţa mediului care a fost schimbat şi sărăcit de om. Convenţia asupra biodiversităţii biologice semnată şi de România prevede conservarea raselor de animale domestice. In UE toate ţările au programe de subvenţionare a raselor locale.

            In multe tări din lume,  după zeci de ani de încrucişări, rasele locale au dispărut  sau s-au format populaţii de albine pestriţe şi cu productivitate scăzută. Incrucişarea interrasială ca şi importul de hibrizi pot reprezenta cert, în cazul când scapă de sub control un mare pericol biologico-economic pentru întreaga populaţie de albine din zonă.

             In prezent, cât şi în viitor trebuie să urmărim aplicarea unui sistem de ameliorare în rasă curată. Acest obiectiv devine anacronic dacă comertul international cu albine nu este restrictionat sau cel puţin pus sub control. Nu este nevoie să introducem albine străine într-un  nou areal. Albina locală românească (Apis mellifera carpatica) este mai bine adaptată la conditiile climatice si la sezoanele de cules. Avem ca dovadă indicaţiile cântarului de control în plin cules de sacâm, de tei sau de rapiţă.

ROIREA NECONTROLATĂ

            Lipsa culesurilor de mare intensitate,  supraaglomerarile- un număr tot mai mare de albine tinere doici (se ajunge la hranirea disproportionata a puietului) rămân inactive, îşi consumă propriul „lăptişor”  (1)  şi alcatuiesc factorii ajutatori ai declanşării instinctului de roire – instinctul de roire fiind de fapt, factorul decisiv. Procesele premergatoare roirii se exteriorizează prin somaj-apariţia bărbilor, incetarea pontei de către regină şi construirea botcilor.

            Tendinţa de roire este un caracter ereditar. Când acest instinct un poate fi controlat primul roi poate fi urmat de un altul secundar, urmat de altul terţiar, mergând până la desfiinţarea coloniei. Dar există şi colonii care nu roiesc (fenomenul de anecbalie). Apicultorul care nu doreşte înmulţirea familiilor roitoare  trebuie să selecţioneze şi să înmulţească artificial aceste colonii neroitoare.

TRANSHUMANŢA

            Apicultura intensivă în momentul de faţă nu poate fi concepută fără deplasarea  în pastoral. Cu toate acestea zonele şi spaţiul de deplasare pot creia probleme apicultorului datorită lipsei unui regulament clar şi nepărtinitor. Stupăritul pastoral de cele mai multe ori se constituie într-o aglomerare temporală de stupine cu status epidemiologic diferit şi de aici până la apariţia unor focare de infecţie nu este dcât un pas. Nici transhumanţa transfrontalieră în UE nu este reglementata.

            Reglementarea stupăritului pastoral este necesară deoarece ne dorim ca în relaţiile dintre apicultori, precum şi în relaţiile acestora cu propietarii de terenuri agricole si cu instituţiile statului să primeze legea şi nu bunul plac.

HRANIRILE

            Mediul inconjurator schimbat artificial are deficienţe în asigurarea cu hrană iar necesităţile nutritive ale coloniei de albine se schimbă de la un sezon la altul. Ori ce scădere în aportul de hrană produce în colonie un dezechilibru biologic. In momentul de faţă coloniile de albine au şanse mici de a supravieţui singure în mediul natural.            Dezechilibrele nutriţionale se traduc prin depopulari (se întrerupe creşterea de puiet, se scurtează durata de viaţă a albinei lucrătoare) şi pot compromite toate eforturile apicultorului. Dezechilibrele  nutriţionale apar datorită lipsei de nectar din natură dar  si datorită lipsei de polen sau de prezenţa numai a  polenului slab calitativ. Deaceia în hrănirile de stimulare sau de completare care le facem, trebuie să ţinem cont si de lipsa sau de calitatea polenului existent în natură.

             Pentru echilibrarea aportului nutritiv trebuie să folosim neapărat pe lângă hrana energetică şi înlocuitori de polen de bună calitate şi cu valoare nutritivă cunoscută. Nu trebuie să folosim pentru completarea rezervelor de hrana polenul recoltat de albine şi mierea, chiar provenind din propria stupina, deorece pot conţine spori de locă americană, de nosema si/sau de puiet văros.

            Nu trebuie să folosim rezervele de miere şi păstură provenite de la coloniile slabe sau de la cele care au murit pe timpul iernii. Nu trebuie să folosim miere veche, fermentată care poate avea reziduuri de fermentare şi cantităţi mari de hidroximetilfurfural. Nu trebuie să folosim resturile din industria alimentară care pot conţie zaharuri dăunătoare, trebuie să renuţăm la reciclarea prin albine a unor canităţi de miere compromisă, sau la alte practici păguboase precum „hrănirea la jgheab” a albinelor.

            Adjuvanţii, biostimulatorii  şi suplimentele nutritive asigură productivitatea dar şi supraviţuirea coloniilor de albine în perioadele dificile ale  anului (primăveri târzii şi ploioase, secete prelungite, toamne timpurii, ierni atipice) şi protecţia familiilor de albine împotriva agenţilor infecţioşi.

            Asigurarea rezervelor de miere din toamnă şi respectarea perioadei de biopauză este vitală în cazul iernilor capricioase. Stimulările în afara ciclului biologic nu favorizează ponta reginei dar diminuiază rezerva de vitelogenin a albinelor lucrătoare prin prelucrarea zaharurilor. Acestea, la iesirea din iarnă –mai ales în primăverile târzii- nu mai pot asigura cantitatea necesară de lătişor larvelor tinere. Soarta albinele lucrătoare rămase fără corpul gras le putem asemăna cu soarta „babei Dochia care şi-a dezbrăcat cojoacele la primele semne de primăvară” .

INTERVENŢII APICOLE NEPERFORMANTE

Apicultorul prin  lucrari de împuternicire a familiilor sănatoase, folosind faguri, puiet si albine de la colonii contaminate, poate propaga boli. Albinele difuzează maladiile prin greşeli de orientare, prin roire, prin trântori şi prin furtişag. 

            Apariţia furtişagului.este favorizată de existenţa familiilor slabe, incapabile să se apere de agresiune, urdinişe larg deschise, crăpături, organizarea necorespunzătoare a cuibului, de menţinerea stupilor deschişi un timp mai îndelungat şi/sau de cercetarea acestora pe timp nefavorabil sau lipsit de cules. Lăsarea unor faguri la loc deschis în stupină, lipsa de hrană şi scurgerile de sirop când alimentăm hrănitoarele pot declanşa furtişagul.

            Furtişagul reprezintă cea mai periculoasă sursă de contaminare pentru coloniile de albine. In ultimii ani, stupine părăsite, coloniile bonlave jefuite si stupine performante imbolnăvite/decimate/distruse  sunt o realitate în peisajul apicol romanesc.

In perioadele secetoase, trebuie să îndepărtăm cauzele care duc la apariţia furtişagului şi să luăm măsuri atunci când acesta s-a declanşat.

TRATAMENTELE

            Albinele sesizează îmbolnăvirea şi prin actiunea de curăţenie pe care o fac, menţin colonia de albine într-o stare de sănătate aparentă sau de infecţie latentă. In asigurarea stării de sănătate a stupinei cele mai importante măsuri sunt cele de prevenire.

            Produsele chimice acţionează atât asupra parazitului (îl omoara sau îl neutralizează) cât şi asupra albinei (produce leziuni ireversibile) şi de cele mai multe ori contaminează cu reziduuri produsele stupului. Tratamentele preventive si stimulările medicamentoase sunt interzise în apicultură. Nu putem trata preventiv, la întâmplare şi fără un diagnostic cert, deorece pe piaţă se controlează din ce în ce mai amănunţit reziuurile din miere. Intervenţiile cu produse medicamentoase în coloniile de albine sunt un rău necesar, de care trebuie să ţinem cont atunci când stabilim dozele şi periodicitatea acestor tratamente. Tratamentele neconvenţionale, „naturiste” bazate pe ceaiuri şi sucuri de legume (ceapă, usturoi), ne dozate, aplicate în stupina fără o cercetare şi fără un diagnostic corect, sunt acţiuni inutile şi iresponsabile.

          Pentru combatere, trebuie folosite toate mijloacele accesibile (mecanice, fizice, chimice, biologice) în funcţie de anotimp, de starea fiziologică a coloniei de albine şi în toate stadiile de dezvoltare ale ciclurilor biologice parazitare. Să nu uităm niciodată măsurile de prevenire.

IGIENA SI DECONTAMINAREA IN STUPINA

            Aplicarea măsurilor de igienă şi decontaminare în stupine trebuiesc făcute corespunzător situaţiei existente în teren cu respectare normelor sanitare veterinare. Cu ocazia reviziei de primăvară, este obligatorie o curăţenie generală în stupină, operaţiune ce presupune curăţenia mecanica şi îndepărtrarea tuturor resturile organice care se îngroapă sau se ard. Următoarea operaţiune este trecerea coloniilor de albine în stupi curaţi si dezinfectaţi şi  îndepărtarea ramelor negre şi a celor care mai au resturi de păstură sau de miere, ce nu au fost consumate pe timpul iernii. Mierea şi păstura se valorifică iar ceara obţinută se topeşte. Ramele vechi şi componentele care nu se mai pot repara se ard. Deasemeni ardem sau îngropăm detritusul şi cadavrele de albine care le găsim pe fundul stupului.

În cazul notificării (declarării)  unor boli, se impun deasemeni măsuri igenice în stupine, stabilite pe baza unor strategii elaborate de autorităţi, pentru protecţia şi a altor colonii de albine din areal. Măsurile se recomandă să fie aplicate în jurul focarului de boală pe zone cât mai întinse.

STUPUL

            Stupii sistematici (moderni) diferă de regulă prin volum şi prin materialele din care sunt confecţionaţi. Ceea ce este foarte important este asigurarea spaţiului de circulatie al albinelor de aproximativ 6-8 mm în interiorul stupului. In ţara noastră unde avem un climat temperat şi ierni capricioase, spaţiul de circulaţie al albinelor de deasupra ramelor este vital. Ghemul de iernare are tendinţa de a se deplasa pe timpul iernii în sus şi lateral pe desupra ramelor. Blocarea acestui spaţiu prin împachetare poate duce la pierderea coloniei de albine prin infometare deşi există în stup rezerve suficiente de miere.

            La stupii prevăzuti cu funduri solide din lemn şi cu urdinişul inferior, în cazul blocării urdinişuli din diferite motive, dioxidul de carbon provenit din respiraţia albinelor nu se mai poate elimina iar colonia moare asfixiată. Pentru a evita aceste accidente există şi varianta urdinisului superior.

            Intre componentele moderne ale stupului trebuie să admitem că fundurile prevăzute cu plasă şi cu o tavă glisantă dedesupt ( soclui sau fund antivarroa) apărute din necesitatea de a monitoriza infecţia cu varroa sunt o mare realizare în tehnologia apicolă.

Folosind funduri de control nu numai că observăm evoluţia şi starea de sănaătate a coloniei de albine dar folosirea  acestuia asigură şi menţine în stup starea de igienă. Fundul antivarroa colectează acarienii căzuţi sau îndepărtaţi de pe albine, reţin larvele de insecte şi toate resturile căzute din stup, favorizează eliminarea dioxidului de carbon în timpul iernii şi asigură o bună ventilaţie în timpul iernii şi în timpul transportului.

AMPLASAREA STUPINEI

Amplasare stupinelor în zone nesigure sau puţin cunoscute pot duce în cazul unor turbulenţe meteorologice neprăvăzute, la pierderea acestora datorită inundaţiilor, alunecărilor de teren sau a atacului unor dăunători.

Se va evita amplasarea stupinelor în zone industriale sau intens poluate (autostrăzi), lângă ferme mari de animale, lângă fabrici de zahăr sau de produse zaharoase. In aceste zone se pierd albine sau se contaminează cu reziduuri produsele stupului.

CÂTEVA SUGESTII DE FINAL    

            Trebuie să renunţăm la obiceiuri si deprinderi controversate sau la metode si procedee uzate moral. Să ne documentăm şi să înţelegem fiziologia şi comportamentul albinelor. Acţiunile noastre să fie logice, bazate pe cunoaştere şi experienţă iar recomandările şi noutăţile pe care la aplicăm în stupină să aibă suport stiinţific si să fie confirmate si din alte surse.

            Intervenţiile în stup trebuie sa le facem numai cu un scop bine determinat, fără să ne grăbim, prietenos, de regulă pe vreme frumoasă, liniştit, fără a creea disconfort şi fără a creia obstacole în faţa albinelor care vin şi pleacă din stup.         

            Deseori suntem tentaţi să aruncăm vina pe atcineva în cazul unor insuccese, deaceea esecurile, situaţiile anormale, micile incidente, trebuie să le analizăm amănunţit pentru a afla adevărata cauză.

 “ Primum non nocere”  Când intervenim în stup „întâi să nu dăunăm”.

Obs.

(1) Se pare că e vorba de o declanşare hormonală a instinctului de roire.

ghdobre@apiculturamoderna.blog