Creşterea albinelor, aşa cum se practică azi, a dus unele modificări în colonia de albine comparativ cu activitatea desfăşurată de acestea în stare sălbatică, dar fără să se producă schimbări esenţiale privind caracterele biologice şi modul de viaţă. Supravieţuirea coloniei este strict condiţuionată de factorii externi. Actualele rase de albine sunt rezultatul acţiunii factorilor de mediu asimilați din generaţuie în generaţie. Omul, de cele mai multe ori culegător şi nu crescător, a reuşit să îmbunătăţească însuşirile productive ale albinelor, fără însă să le poată domestici.

In practică s-a constatat că în aceleaş condiţii de mediu, de temperatură şi de cules, în colonii de albine crescute în acelaşi sistem de stupi şi cu aceiaşi tehnologie, apar diferenţe în ceea ce priveşte ritmul de dezvoltare şi mai ales rezultatele de producţie. Aceste diferenţe care nu pot fi explicate sunt de natură genetică şi trebuiesc cunoscute pentru a se aplica lucrările de ameliorare în direcţia celor mai productive colonii.

Organismele nu au fost si nici nu sunt toate la fel. Lumea vie a evoluat dealungul timpului si s-a diferentiat pe regnuri, clase, familii, genuri, specii, etc. Fiecare taxon (categorie) este o unitate evolutivă. Acest proces de diferenţiere poartă numele de filogenie.

Albinele fac parte din clasa Insecta, ordinul Hymenoptera, familia Apidae. La acest ordin apare viaţa socială şi organizarea indivizilor în colonie. Colonia de albine este considerată în zoologie ca supraorganism- în care funcţiile de nutriţie, de respiraţie, de apărare şi de reproducţie au atat nivel individual cât şi social.

 Familia  este o categorie sistematică subordonată ordinului si care cuprinde mai multe genuri. Din familia Apidae mai fac parte pe lâgă albinele melifere şi albinele fără ac, albinele solitare, albinele parazite şi bondarii. Genul este  un taxon (o categorie sistematică) care include specii înrudite, cu ascendenţă comună iar specia reprezintă un grup asemanător de indivizi, izolaţi reproductiv, care au ascendenţă comună şi care se încrucişează între ei. Denumirea este formată din numele latin al genului si al speciei. Exemplu: genul Apis specia mellifica sau mellifera

Ca urmare a adaptăruii la condiţii de viaţă diferite au apărut un număr mare de subspecii, populaţii şi varietăţi categorisite în mai multe grupuri geografice. Albina carpatină (Apis mellifica carpatica) face parte din grupul irano-mediteranian.

Unitatea structurală a organismelor este celula. Organismele pot fi constituite dintr-o celulă (organisme moncelulare)   sau dintr-un număr variabil de celule (organisme pluricelulare). Creşterea şi imulţirea unui organism se face prin diviziune celulară. In timp ce organismele unicelulare sunt capabile să trăiască autonom la organismele superioare există diferenţieri evidente si specializări intre celule, în primul rând celulele germinale -sexuale- care prin fecudare dau naştere unui  zigot (ou) şi celulele somatice specializate. Fiecare celulă provine din diviziunea uneia preexistentă, diviziune care implică distribuirea materialului genetic între cele două celule fice.

Genetica este o ramura a biologiei care studiaza legile ereditatii organismelor, adică legile fundamentale ale materiei vii sau al mecanismelelor de a transmite de la o generatie la alta proprile caractere.

Pentru a înţelege aceste transformări şi legile care le guvernează va trebui sa facem o incursiune în microuniversul celulelor sexuale femele si mascule, celule ale organismelor vii, care asigura procrerea, dezvoltarea si perpetuarea speciilor.

Dezvoltarea individuala a organismelor vii, vegetale si animale de la începutul si până la sfârşitul existenţei lor poarta numele de ontogeneză şi este împărţită în doua periode distincte:  perioda embrionară si după nastere sau ecloziune perioda individuala sau post embrionară.

Pentru a lua naştere un organism, pentru a trăi, pentru a avea loc aceste transformari si această evoluţie, acesta are nevoie de informaţie, de o matrice, de un cod, de codul genetic.

Codul genetic este un mecanism biochimic prin care se realizează înregistrarea, conservarea si transmiterea informaţiei ereditare prin intermediul macromoleculei de ADN (acidul deoxiribonucleic).  Macromoleculele de ADN sunt constituite din două lanţuri de polinucleotide cu polaritate opusă. Structura semănă cu o scară iar ansamblu are forma unei duble spirale. Un segment al unei molecule de ADN, care conţine codificat o singură informatie genetică şi aflată pe cromozom poartă numele de genă. Gena acţionează ca o unitate funcţională si determina apariţia unui caracter care îl transmite la descendenţi. Totalitatea genelor unui individ poartă numele de genom. Fiecare genă există în organismele diploide, în dublu exemplar, atât pe cromozomul matern cât şi cel patern, cu structură şi funcţii identice sau diferite. Genele pot fi dominante si recesive  (dominate).

La nivelul celulei, informaţia genetică este purtatată de cromozom. Cromozomul este un corpuscul filiform, intracelular care poartă informaţia ereditară sub formă de gene. Fiecare specie are un număr caracteristic de cromozomi. Fiecare celulă are un număr constant de cromozomi. Cromozomii de sex sunt pecializati şi determină sexul organismului procreat. Sexul este determinat genetic de genele stuate pe cromozomii de sex.In timpul diviziunii celulare, separarea este independentă şi aleatoare iar cromozomii sunt distribuiţi egal în celulele fice rezultate.

In timpul diviziunii celulare nucleul suferă o serie de transformări. Filamentele nucleare-cromozomii- se divid longitudinal si fiecare dintre cele două filamente migrează intr-o celulă fică. Celulele somatice se divid prin mitoză şi rezultă două celule fice cu acelaş număr de cromozomi iar cele specializate – sexuale- prin meioză caracterizate printrun număr haploid de cromozomi (jumătate din numărul de cromozomi ai celulelor somatice)

În cadrul organismelor cu reproducere sexuată numărul cromozomilor din celulele somatice (nesexuale)  este diploid în timp ce gameţii sau celulele sexuale ( ovulul şi spermatozoizii) este haploid. Un organism diploid are două seturi de cromozomi: un genom (set) matern şi unul patern, iar organismul haploid are un singur set de cromozomi.  Ca exemplu de organism haploid este trântorul care un singur set de cromozomi. Acesta eclozionează din oule nefecudate depuse de regină. Fecudarea celor doi gameţi de sex opus (matern şi patern) şi formarea zigotului -celula ou- restabileste setul de cromozomi în organismele diploide.  Celula ou fecundată, prin diviziune va forma embrionul.

Embrionul este stadiul de viaţă al unui organism de la oul fecundat până la realizarea unei forme capabile de viaţă independentă (ecloziune sau naştere). Dezvoltarea embrionara de regulă repetă filogenia.

Fiecare individ transmite descendenţilor săi jumătate dintre cromozomi, implicit jumătate dintre genele sale. Prin cele două fenomene fundamentale –separarea independentă a cromozomilor şi  recombinarea lor se formează gameţi (celule sexuale) total diferiţi. Astfel în urma fecundării va rezulta un embrion cu un univers genetic unic şi care are numărul de cromozomi caracteristic speciei, iar fiecare individ moşteneşte doar o parte din variabilitatea speciei şi populaţiei căreia îi aparţine.

In concluzie caracterele ereditatare sunt stabilizate în timpul evoluţiei filogenetice si sunt inscrise in codul genetic al fiecărui individ. O regină obţinută dintr-o colonie roitore, sau slab productivă, sau agresivă, sau sensibilă la boli sau fără instincte de bază,  va transmite aceste aceste caractere fiicelor iar apicultorul va bate pasul pe loc.

Putem să obţinem şi organisme modificate genetic- dar nu cumva deschidem cutia Panadorei (cu toate relele din lume) fară a putea controla în totalitate rezultatele obţinute.

Tinând cont de ereditate şi de modul cum se transmit caracterele, prin lucrări de ameliorare putem îmbunătăţi însusirile productive ale coloniei de albine.

Amelioraerea presupune o selecţie şi o încrucişare controlată, care are drept scop transmiterea genelor dominante cu efecte favorabile. Selecţia artificială genealogică este o alegere condiţionată de calităţile individale ale coloniei de albine şi de calităţile aşcendenţilor şi descendenţilor săi.

In final pentru a creşte colonii de albine productive, blâde, rezistente la iernare şi la boli, cu instinctul de acumulare şi de igienă bine consolidat trebuie să  ne stabilim obiective pe baza cărora sa facem selectie, iar aceasta nu o putem realiza dacă nu facem selecție pe baza observaţiilor pe care sa le înregistrăm în fişa coloniei de albine.