_{(De ce și cum hrănim coloniile de albine în perioada repaosului de iarnă?)}

                         

            Obiectivul principal pentru o apicultură performantă este pregătirea coloniilor de albine pentru perioada de biopauză. În dinamica sezonieră, la insecte în general și la albine în special, în prima perioadă a iernării, diapauza-reprezintă o  perioadă de repaos, de sistare temporală a funcțiilor vitale pentru a rezista unor condiții nefavorabile de existență

            Albinele nu sunt domesticite, pentru a beneficia de produsele lor trebuie să la cunoaștem foarte bine biologia și comportamentul instinctual. Bioritmul sau „ceasornicul biologic”  al albinelor, programat genetic, funcționează sub acțiunea factorilor de mediu din zona geografică în care se află. Bioritmul depinde de variațiile de iluminare, de temperatură, de umiditatea aerului, de presiune barometrică, de radiație cosmică, de  gravitație, de variațiile electricității atmosferice, de  schimbarea zilei cu noaptea , etc.

            Albinele sunt într-o dependență totală față de zona geografică în care s-au format și față de hrana din mediul exterior. În zona noastră climatică (temperată) dinamica sezonieră reprezintă evoluția biologică anuală, sub influența factorilor de mediu a unei colonii de albine. De-a-lungul unui an apicol, se disting mai multe perioade din care cele mai importante sunt perioada pregătirii pentru iernat  și perioada repaosului de iarnă. Evoluția biologică productivă a coloniilor de albine în perioada pregătirii pentru iernat asigură o iernare lipsită de probleme și o dezvoltare explozivă în primăvară..

            Durata vietii albinelor este determinată atât de natura activitatii lor, cât și de anotimp. În cursul sezonului activ, când albinele cresc puiet, clădesc faguri și îndeplinesc activități legate de cules, trăiesc cca. 30 de zile primavara si 40-60 zile toamna. Albinele eclozate toamna, care nu participă la cresterea puietului și în conditii corespunzatoare de iernat, pot atinge vârsta de cca. 9 luni. In cazul familiilor orfane, în care albinele nu participă la creșterea puietului , longevitatea poate ajunge la un an Imbătrânirea organismului albinelor este determinată de intensitatea schimbului de substanțe, ca urmare a unei activitati intense. Intensificarea schimbului duce în final la uzura sistemului nervos, care determină încetinirea procesului de excreție – intoxicarea organismului și în final îmbătrânirea lui.

            O albină eclozată primăvara târziu sau vara este mai solicitată (prin activităţi de îngrijirea puietului sau cules) și adesea trăiește numai patru până la cinci săptămâni. În Europa Centrală (zona temperată) albinele apărute în august și septembrie constituie generaţia albinelor de iernare care pot ajunge la vârsta de șase până la nouă luni. Longevitatea lor depinde în principal de situaţia nutriţională și de starea de sănătate în faza de puiet și imediat după eclozare, deoarece numai un corp gras dezvoltat asigură depozitarea de rezerve în corpul albinei.

            Ca toate insectele, albinele sunt animale cu sânge rece. Temperatura corpului și prin urmare, activitatea lor, variază în funcţie de temperatura mediului ambiant.  Lucrătoarele încep să zboare la 9-10 °C.  Reginele și trântorii ies la zborul de împerechere la temperaturi de peste 20 °C. Peste 30 °C activitatea de zbor a albinelor se reduce. La temperaturi sub 9 °C albinele intră în letargie. La temperatura de biopauză, (cuprinsă între 6 °C și 4 °C), indiferent de faptul că aceasta apare vara sau respectiv iarna, albinele devin rigide.

            În timpul iernii albinele se strâng într-un ghem de iernare compact pentru a reduce pierderile de căldură către mediul înconjurător. În general albinele formează ghemul de iernare toamna, târziu, când temperatura scade sub 15 °C. Coloniile puternice fac acest lucru mai târziu decât cele slabe. În centrul ghemului albinele stau mai răsfirate. Acolo se află și regina. În jurul reginei albinele formează un glob compact. În centru lui temperatura se va menţine la peste 30 °C. În restul ghemului se menţin 20-30 °C. Totuși, esenţial pentru supravieţuirea albinelor este ca temperatura pe coaja ghemului să nu coboare niciodată sub 9 °C. Altfel albinele de pe stratul exterior al ghemului ar deveni inerte, căzând din ghem.

            Cerințele nutritive ale coloniei de albine

            Hrana naturală a albinelor, nectarul și polenul, asigură acestora o activitate metabolică normală. La nivel de colonie, nectarul și polenul sunt stocate sub formă de miere si păstură.Mierea este folosită în primul rând ca sursă energetică.  Polenul reprezintă  adevărata valoare a nutriției pentru albine. Prelucrat și conservat pentru depozitare ca păstură furnizează pe lângă proteine, lipide și vitamine, principali micronutrienți de care au nevoie albinele. O dietă deficitară în polen sau păstură duce la hipotrepsie (distrofie alimentară- o dezvoltare  corporală si a principalelor organe insuficientă). La nivel individual , albina lucrătoare își creează  în corpul gras rezerve de vitellogenin, o fosfo-glico-lipo-proteină. Sub numele de “corpul gras”,în abdomen, vitellogeninul este localizat sub tegument (parietal) sau în jurul organelor (visceral), iar la nivelul capului în jurul glandelor hipofaringiene. Corpul gras este centrul cheie de biochimie la nivelul metabolismului albinelor.Vitellogeninul (corpul gras) se epuizează în a doua parte a iernării iar în sezonul activ: în timpul culesului intens, în timpul perioadelor de secetă  (lipsă de polen), in perioadele de vreme nefavorabilă care reține albinele în stup sau datorită unor factori nocivi  (paraziții, intoxicații, etc.).

            Rezervele de hrană: mierea și păstura în stup  și în corpul gras la nivel individual, asigură supraviețuirea coloniei de albine pe timpul iernii și dezvoltarea normală a  acesteia în primăvară. În prima perioadă a repaosului de iarnă, colonia de albine folosește mierea numai ca energie, pentru a menține o temperatură constantă în ghemul de iernare. Propriile resurse de vitellogenin din corpul gras sunt folosite în a doua fază de iernare care începe odată cu declanșarea ouatului la regină și cu activarea glandelor hipofaringiene pentru a hrăni larvele cu lăptișor în primele zile de viată. Păstura și mierea din coronițele ramelor cu puiet reprezintă sursa de hrană în primele zile a albinelor nou eclozate. În cazul rezervelor insuficiente  sau a lipsei de nectar si polen din natură tinerele albine devin hipotrepsice.

            Hrănim albinele pe timpul diapauzei? De ce?

            În situația în care fiecare apicultor știe că pregătirea albinelor pentru iernare încă de la sfârșitul verii reprezintă cheia de boltă a unei apiculturi moderne, inteligente (smart),de ce uneori se recomandă intens, pe anumite canale de media, intervenția cu hrană în colonia de albine pe timpul perioadei de diapauză? Care sunt motivele? Dacă ne gândim bine le descoperim și le înțelegem.Cât de bine putem să echilibrăm în principii nutritivi hrana pe care o administrăm albinelor? Orice dezechilibru față de nevoile concrete ale albinelor afectează starea lor de sănătate. Orice exces este o risipă fără a avea efectul scontat. Crearea unor populații de albine dependente de alimentația artificială este un risc. De ani și ani, în zona temperată albinele au iernat sau iernează fără ca omul să intervină cu hrană suplimentară în perioada de diapauză. Hrănim numai atunci când  trebuie să alegem dintre două rele pe cea mai puțin rea, lipsa de hrană la începutul perioadei de iernare. Dar stimulăm coloniile de albine cu hrană numai atunci când în natură au apărut surse de nectar și polen iar temperatura exterioară s-a stabilizat.

             În supraviețuirea unei colonii de albine perioada cea mai dificilă este diapauza sau prima parte a perioadei repaosului de iarnă.  Albinele se strâng în ghem, care se activează atunci când temperatura exterioară scade și albinele sunt nevoite să producă căldură consumând miere. Mărimea acestei perioade depinde de zona geografică (temperată) în care ne aflăm si de modificările climatice din zonă. A doua parte a repaosului de iarnă începe cu ponta mătcii si cu activarea metabolismului albinelor lucrătoare pentru a prelucra hrana artificială introdusă de apicultor sau pentru hrănirea și îngrijirea puietului și nu în ultimul rând pentru a menține  temperatura în interiorul cuibului. În cazul când metabolismul albinei lucrătoare se activează mai devreme pe timpul iernii, fără ca albine lucrătoare să poată găsi în natură surse de nectar și polen, aceasta își consumă rezervele de vitologenin fără posibilitatea de a le reface. Forțând prin hrăniri suplimentare în timpul perioadei de diapauză începerea activității reginei, dereglăm întreaga activitate a acestui supraorganism care este colonia de albine. Acest supraorganism este un sistem biologic complex. Se cunoaște că orice intervenție într-un sistem, chiar minoră, dereglează sistemul.

            Nevoia de a stimula ponta mătcii nu este o necesitate, este un capriciu, este o greșeală. Ponta mătcii este controlată genetic. Daca intervenim în perioada de diapauză, forțând ponta mătcii, nu cumva  tulburăm legile naturii și acționăm nesăbuit? De ce să nu lăsăm albinele  ca la schimbarea anotimpurilor să-și înceapă activitatea normal,fără grijii și la timp conform ceasornicului lor biologic?

            Metabolismul albinelor, este diferit de metabolismul altor viețuitoare și este redus mult în perioada diapauzei. În metabolismul insectelor multe aspecte funcționale au rămas  neelucidate mai ales pentru a explica aspectele  longevității crescute pe timpul iernii. În perioada diapauzei, metabolismul sistemului glandular al albinelor nu este funcțional. Dar odată cu declanșarea pontei de către regină se activează  metabolismul albinelor, glandele hipofaringiene, și nu numai, devin funcționale, temperatura în ghem crește la 34-35⁰C și colonia de albine își începe activitatea. Dacă apar condiții  dificile de iernare colonia de albine are de suferit.

            Odată începută activitatea coloniei de albine în plină iarnă, dacă temperatura ambientală scade brusc, capacitatea de încălzire la nivelul ghemului de iernare devine insuficientă, datorită faptului că albinele din stup nu pot menține o temperatură constantă, iar puietul poate murii prin răcire. În aceste condiții, odată cu venirea primăverii și stabilizării vremii, când apare în natură culesul de nectar și polen, albinele de iernare și-au consumat vitellogeninul, sunt epuizate, de cele mai multe ori mor iar colonia e depopulată, lâncezește și nu se mai de dezvoltă exploziv.

            În folclorul românesc este cunoscută legenda babei Dochia care, crezând că a venit primăvara, îmbrăcată în nouă cojoace, pornește într-o călătorie cu caprele în căutarea unui loc bun de păscut. Pe parcursul călătoriei soarele puternic o face să își abandoneze, rând pe rând, în fiecare zi, câte unul dintre cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici unul. Vremea se schimbă brusc și Baba Dochia îngheață. Acei apicultori nerăbdători, care vor să grăbească mersul firesc al celor ce se petrece primăvara cu albinele de când lumea, riscă foarte mult să le aducă în situația babei Dochia.

Dr. Gh. Dobre

Glosar:

Corpul gras-Structură anatomică specifică insectelor cu rol de depozit de substanțe nutritive.

Diapauză-Sistare sezonieră a funcțiilor vitale la insecte, pentru a supraviețui unor condiții nefavorabile de existență.

Hipotripsie– Distrofie alimentară. Dezvoltare corporală și a principalelor organe insuficientăprovocată de carențe nutritive și de stres.

Supraorganism– Colonie de insecte (albine) în care funcțiile de nutriție, respirație, apărare și reproducție au atât nivel individual cât și nivel social. Viața socială presupune apariția castelor și o înaltă diviziune a muncii, adică îngrijirea în comun a urmașilor, colectarea și prelucrarea în comun a rezervelor de hrană, reglarea în comun a temperaturii  cuibului, căutarea unui nou amplasament pentru cuib, apariția a două caste la sexul femel , lucrătoarele infertile și existența unei singure femele fertile, regina (matca). Individual albinele nu pot supraviețui.

Vitellogenin– Fosfolipoglicoproteină din hemolimfă și din  corpul gras, cu rol în metabolismul albinelor în perioada activă.

BIBLIOGRAFIE

DOBRESCU, C.(2013) “Abinele grase”. Lumea apicola nr 37

OLIVER, R.  (2007)  Fat Bees . http://scientificbeekeeping.com/

SEELEY, T. D.  (2019) The lives of bees. Ed. Princeton

SEELEY,T.D.(2019) Darwinian beekeeping.  46 International Apiculturl Congres . Montreal Canada

SOMERVILLE,D.(2005)   Fat Bees Skinny Bees – a manual on honey bee nutrition for beekeepers. Australian Government. Rural Industries Research and Development Corporation.